În data de 22.01.2020, începând cu ora 11.00, la Căminul Cultural Frumușica se va desfășura conferința regională de comunicare și diseminare a rezultatelor proiectului “Măsuri integrate de dezvoltare a comunității marginalizate din comuna Frumușica”, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele obținute până în prezent.
Proiectul a fost lansat în luna mai a anului 2018 și se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, având ca obiectiv general reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din Comuna Frumușica, Județul Botoșani. Proiectul vizează implicarea a peste 630 de persoane care vor beneficia de minim două măsuri oferite în cadrul proiectului, precum: servicii socio-medicale, de măsuri de ocupare, de facilitare a accesului la educație, de îmbunătățire a condițiilor de locuit, de asistență juridică și sprijin financiar în reglementarea documentelor, precum și de consiliere antreprenorială, în vederea înființării unei afaceri, fiind acordate 10 micro-granturi în valoare de 25.000 de euro afacerilor înființate de persoane aflate în risc de sărăcie.
Până în prezent, peste 750 de persoane din grupuri vulnerabile au beneficiat de măsuri integrate specifice realizate la nivelul comunităților marginalizate.
- Sprijinirea dezvoltării/furnizării de servicii sociale (medico-sociale):
✓ 66 persoane aflate în risc major de dezvoltare a unui comportament adictiv au beneficiat de acțiuni de evaluare psihologică și consiliere individuală.
✓ Peste 200 de persoane au fost informate asupra consecințelor debutului de consum de substanțe adictive.
✓ Peste 400 de persoane (părinți și copii) au beneficiat de acțiuni integrate dedicate
membrilor familiei, incluzând acțiuni recreative, de consiliere și de planificare și
organizare a propriei vieți.
✓ Peste 50 de persoane au fost selectate pentru acordarea de servicii de tip “caravana medicală” și de asistență socială.
✓ Pachet de servicii sociale destinat prevenirii separării copilului de familia sa (tabere și
excursii) – 1 tabără organizată la care au participat 100 de persoane.
- Sprijinirea accesului pe piața muncii a persoanelor din comunitățile
marginalizate:
✓ Peste 200 de persoane au beneficiat de servicii de informare și consiliere profesională,
sesiuni de testare psiho-profesională și servicii de mediere a muncii pe piața internă.
✓ 45 de persoane au finalizat programul de calificare lucrător în comerț și au beneficiat de
o subvenție de 1800 lei pentru participarea la cursuri de calificare.
✓ 101 de persoane au beneficiat de formare antreprenorială și sprijin pentru deschiderea și dezvoltarea unei afaceri și de o subvenție de 200 de lei pentru participarea la cursul de
competențe antreprenoriale.
✓ 12 persoane au fost încadrate în muncă, în urma desfășurării activităților proiectului.
- Susținerea dezvoltării antreprenoriatului în cadrul comunității:
✓ 5 afaceri nou înființate ca urmare a sprijinului acordat au beneficiat de un micro-credit în valoare de 25.000 euro.
✓ Acțiuni suport de tipul consilierii și consultanței în managementul afacerii în vederea
implementării planului de afaceri și a asigurării funcționării acesteia.
- Îmbunătățirea condițiilor de locuit a persoanelor aflate în risc de sărăcie
absolută:
✓ 50 de familii au fost selectate pentru a beneficia de îmbunătățirea condițiilor de locuit prin reabilitarea locuinței (în sumă de aprox. 3000 euro), însemnând reparații acoperiș, pereți, înlocuire tâmplărie exterioară și interioară, înlocuirea pardoselilor și a mobilierului, etc.
- Facilitarea accesului și participării la educație a copiilor aparținând famililor
aflate în risc de sărăcie și excluziune socială:
✓ 170 de elevi și aproximativ 50 de părinți au luat parte la cele 4 ateliere tematice organizate pana în prezent, la programele de igienă șisesiunile de consiliere. Elevii care parcurg minim 75% din din activitățile extracurriculare derulare în cadrul proiectului vor beneficia de o subvenție de 1800 lei.
✓ 80 de copii ante-școlari și preșcolari și 30 de părinți au fost implicați în sesiuni de educație parentală.
✓ 80 de copii vor beneficia de măsuri de acompaniere (subvenții pentru îmbrăcăminte și
încălțăminte).
✓ 80 de elevi vor beneficia de pachete cu produse de igienă ca urmare a implicării în
concursurile și jocurile planificate în cadrul programului de promovare a regulilor
elementare de igienă.
- Acordarea asistenței juridice pentru reglementarea actelor:
✓ Peste 200 de persoane au fost informate cu privire la acordarea asistenței juridice pentru reglementarea actelor, 100 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială urmând să beneficieze de sprijin financiar în vederea reglementării actelor (documente de proprietate – intabulări, succesiuni, etc., documente de identitate, de obținerea drepturilor de asistență socială, etc.).
Proiectul “Măsuri integrate de dezvoltare a comunității marginalizate din comuna Frumușica” este implementat în comuna Frumușica de către Asociația Biosilva, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Femeii Din România (Timișoara), Primăria Comunei Frumușica, Școala Gimnazială Nr.1 Vlădeni-Deal (Comuna Frumușica), Fundația Solidaritate și Speranță (Iași) și S.C. PROFI ROM FOOD S.R.L. (Timișoara).
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 18.229.190,58 lei din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 15.318.135,67 lei, iar a contribuției partenerilor este de 264,958.16 lei. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.
Pentru mai multe detalii și informații vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0740.899.417 sau e-mail asociatiabiosilva@gmail.com, persoană de contact – Manager proiect – Florin Grădinariu.